(5) Vis sub arborii de pe malul Ciricului

Ce poate fi mai frumos de atât într-o tabără? Ce poate fi mai frumos decât să stai până seara târziu, sau poate până dimineaţa, pe o bancă, învelit în sacul de dormit şi ascultând muzică?
E o senzaţie nemaipomenită, în ciuda frigului de afară… De fapt, dacă asculţi muzică bună nici nu mai simţi frigul. Scorpions, de exemplu, te încălzesc din interior în timp ce te relaxezi privind cerul înstelat printre crengile copacilor. Chiar şi o muzică ceva mai agresivă se potriveşte în astfel de circumstanţe, din punctul meu de vedere, cum ar fi folk metal. Finntroll, Moonsorrow sau Korpiklaani mă fac să visez la pădurile scandinave, la corăbiile vikingilor şi la călătoriile lor pline de peripeţii, curaj şi vitejie. Da! Onoare, cinste, vitejie, onestitate: un sistem de valori pe care cei mai mulţi l-au uitat! Oameni cărora nu le era frica de moarte şi care luptau cu preţul vieţii pentru scopul lor! Sau, mai simplu spus, oameni al căror caracter se află în corelaţie cu mediul în care trăiesc: păduri întunecoase şi pline de creaturi legendare (spre exemplu, trolli), zăpadă şi gheţuri, nopţi lungi şi reci. La astea se adaugă accesul la oceanul planetar, fapt ce trezeşte setea de necunoscut şi dragostea pentru libertate. Experţi în arta navigatului, vikingii se ghidau după stelele prezente pe cerul nopţii. Tărâmul de sus, Valhalla, în care se găseau valkiriile ce-i ridicau pe cei căzuţi victorios şi onorabil în lupte. Festinuri cu hidromel, băutura lor tradiţională, mese îndestulate cu tot felul de bunătăţi… Stele, stele şi iar stele, stele ce îi ghidau pe oamenii nordului, stele ce le erau călăuze. Şi de toate acestea îmi amintesc când ascult Moonsorrow, în special, de parcă le-aş fi trăit într-o viaţă anterioară.
Mişcarea crengilor în bătaia vântului nopţii mă duce cu gândul la valurile unduioase ale mării. Sau, în altă variantă, la folclorul românesc, cu nimic mai prejos decât cel scandinav, respectând la rândul lui corelaţiile cu natura înconjuratoare. Haiducii de pe plaiurile noastre, cântecele de haiducie… Superb! Aş fi vrut să fiu şi eu unul din ei… Dar mă mulţumesc să visez ascultând Phoenix, probabil cea mai reprezentativă trupă românească.
Dar fiecare cu visele şi preferinţele lui… După o zi de muncă, mai mult sau mai puţin, în tabăra de la Ciric, fiecare îsi ia revanşa sau se relaxează cum ştie mai bine.

Tabăra de Reviste Şcolare şi Jurnalism Ciric – Iaşi, septembrie 2005