A zecea planetă a sistemului solar sau APOCALIPSA?
26/08/2006
Observat pentru prima oară în anul 2003 în California, corpul ceresc denumit 2003 UB313 a stîrnit numeroase controverse, atît printre oamenii de ştiinţă, cît şi printre cei foarte religioşi. Pe măsură ce cercetările au continuat, unii au considerat că este doar un asteroid, alţii că ar fi o planetă, unele voci ajungînd într-acolo încît s-o considere semn al apocalipsei.
Descoperită de către astronomul Samuel Oschin cu telescopul de la Mount Palomar din California, presupusa planetă ce face parte din constelaţia Cetus (Balena) a fost botezată mai întîi 2003 UB313 , pentru ca apoi să i se atribuie nume precum Sedna (cel mai întîlnit, provenit de la zeiţa inuită a oceanului), ba chiar Xena (după popularul personaj din film) sau Nibiru (fiind echivalată cu planeta din scrierile sumeriene).
Sedna se află la o distanţă mult mai mare faţă de Soare decît Pluto, cea mai îndepărtată planetă a sistemului nostru solar recunoscută în mod oficial, orbita ei având o înclinare foarte mare faţă de cea a celorlalte planete exterioare Pămîntului, ba chiar faţă de Pluto. Deşi majoritatea astronomilor au căzut de acord că Sedna ar fi mai mare în diametru decât Pluto, după cum consideră şi Mike Brown de la Institutul Tehnologic din California, fiind chiar primul obiect mai mare decât Pluto descoperit la periferia sistemului nostru solar, ea nu este încă considerată planetă. La fel ca şi alte corpuri descoperite la o distanţă comparabilă cu a Sednei faţă de Soare, corpuri mai mici însă, cum ar fi Quaoar, descoperit în 2002, Ixion descoperit în 2001 sau Varuna, descoperit în 2000, aceasta ar putea face parte din centura Kuiper, centură de asteroizi aflată mai încolo de planeta Neptun, spre periferia sistemului solar. De fapt, pînă să fie declarată în mod oficial planetă, şi despre Pluto s-a presupus acelaşi lucru. Din acest motiv, spun unii oameni de ştiinţă, ar fi logic ca Sedna, fiind mai mare decît Pluto, să fie a zecea planetă a sistemului solar. Însă va mai trece ceva timp pînă oamenii de ştiinţă să ajungă la un punct de vedere comun în acest sens.
Pe aceeaşi temă s-au făcut tot felul de speculaţii şi în alte privinţe. 2003 UB313 a fost identificată cu Nibiru, datorită similitudinii traiectoriei cu aceea cunoscută de sumerieni în urmă cu 6000 de ani pentru cea de-a 12-a planetă a sistemului solar. În acest sens trebuie menţionat faptul că aceeaşi sumerieni considerau Luna şi Soarele ca fiind planete, astfel încît Pluto, a 9-a planetă de la Soare, pentru ei ar fi fost a 11-a, deci şi Sedna a 12-a. De asemenea, unii consideră că nici denumirea provizorie de 2003 UB313 nu ar fi fost întîmplătoare, pentru că 2+0+0+3+3+1+3=12. Aceeaşi “planetă” ar corespunde cu unul din semnele Apocalipsei şi anume cetatea cubică unde latura (lăţimea, lungimea şi înălţimea) este de 2 400 km. În cazul de faţă, diametrul Sednei măsurat de astronomi este de 3 000 km, diferenţa de 600 km putînd fi constituită de atmosfera protectoare care ar apăra planeta. Se consideră că apropierea planetei Nibiru de Pămînt generează modificări de climă, cutremure ş.a., teorie ce ar putea corespunde cu realitatea actuală.
Indiferent că se apropie sau nu apocalipsa, cert este că nici de această dată descoperirile ştiinţifice nu se lasă mai prejos în ceea ce priveşte stîrnirea de controverse şi speculaţii. De aceea fiecare este liber să creadă ce doreşte pînă la anunţarea unor date oficiale, şi chiar şi după aceasta.