Copilăria omului, idealul fericirii umane
26/08/2006
Dacă omul ar fi trăit singur, tare bine ar mai fi fost… Nu s-ar fi lăsat influenţat de nimeni şi nimic, nu s-ar fi consumat din cauza atîtor lucruri inutile. Mare dreptate a avut Jean Jacques-Rousseau afirmînd că modelul omului perfect este cel al omului sălbatic, primitiv, în starea lui iniţială, de care cel mai mult se apropie un Robinson Crusoe singur pe o insulă pustie!
Natura, pădurile, tot mediul înconjurător nu ar fi fost distrus în această manieră dacă oamenii ar fi trăit în continuare singuri, fiind vrăjmaşi unii cu alţii şi fără să se unească pentru „binele” tuturor. Am fi avut acum pădurile intacte, iar răul creat de om de-a lungul „evoluţiei” sale n-ar mai fi existat. Evoluţie? Atît cît s-ar putea spune, căci, deşi omul actual trăieşte în societate, alături de alţii, tot singur este. Dar este vorba de o altfel de singurătate: acum nu mai este singur în sînul naturii, ci este singur în mijlocul tuturor… iar în mijlocul naturii poate că nu era chiar atît de singur. În realitate, omul a rămas la egocentrismul său, creîndu-şi doar diferite măşti în funcţie de circumstanţe. Omul îi foloseşte pe cei din jurul său în scopuri proprii, mai rău este că acum nu recunoaşte asta! Dacă ar fi rămas omul primitiv, nu ar mai fi existat atîta ipocrizie. Mai bine am fi trăit toţi singuri, fără să ne lăsăm minţiţi de aparenţe. De ce să încercăm toţi să ne ascundem durerea sub rîsete şi zîmbete pline de amărăciune? Cum de ce? Fiindcă trăim în societatea în care trăim, o societate care ne schimbă natura proprie, primordială, reprimînd-o sub un lung şir de nelegiuiri…
Într-adevăr, într-o epocă aşa cum este cea în care trăim, caracterizată printr-o tragică singurătate a oamenilor, e normal să gîndim astfel realitatea imediată… Într-o societate în care statul a devenit doar o modalitate de a ne folosi de celălalt într-un mod brutal şi fără să oferim nimic în schimb, nu se poate vorbi de un stat în accepţiunea sa iniţială, precum cel descris de Aristotel. Omul din ziua de astăzi este ancorat prea mult în realitatea materială, fapt ce-l face să devină tocmai supraomul, fiara de care spunea filosoful grec. Nici nu e de mirare că pentru a obţine dreptate este nevoie de atîtea greve, cum ar fi situaţia actuală din învăţămîntul românesc. Este normal să ne întoarcem cu gîndul la trecut şi să spunem: „Ce bine era atunci!” în situaţia în care în societatea actuală lucrurile decurg aşa cum ştim toţi: oricum, numai bine nu. Într-o societate precum cea actuală, pentru a nu o apuca pe căi greşite fiind influenţat de „turmă”, cel mai bine este să trăieşti singur şi să ai propriul drum, neţinînd cont de ce se află în jurul tău, chiar dacă pentru asta ai fi izolat de semeni. Totuşi, poate că Jean Jacques-Rousseau chiar avea dreptate…
