Ziua naţională a României, bătaia de joc a tinerilor
26/08/2006
1 Decembrie 1918: după unirea Basarabiei şi a Bucovinei cu România, în acelaşi an, pe această dată s-a desăvîrşit „Marea Unire”, prin alipirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului la patria mamă. Visul de secole al românilor s-a văzut împlinit, toţi românii într-o singură patrie, o patrie liberă şi independentă… toate acestea într-o singură zi: 1 decembrie. Un omagiu adus prin dedicarea acestei zile din calendar şi prin manifestări de stradă vizînd sărbătorirea zilei naţionale a României. Toţi românii se îmbracă în straie de sărbătoare, în costume naţionale, se bucură şi cinstesc memoria aceastei zile. Sunt mîndri că s-au născut în România şi că sunt români…
Ei bine, sau poate nu chiar atît de bine, aceasta a ajuns să fie o utopie! În anul 2005, în pragul unui nou mileniu, tot mai multor tineri români le este ruşine că s-au născut în România sau din părinţi români. Iar de ziua de 1 decembrie, din partea lor numai „vorbe de duh” şi necinstire la adresa patriei mamă. Iar de aceasta cine se fac vinovaţi? Cine este de vină că aceşti tineri s-au născut şi au crescut sub teroarea „perioadei de tranziţie” în care încă ne mai aflăm? Cei mai mulţi vor să imigreze şi sunt extrem de puţini cei care şi-ar mai risca acum viaţa pentru ţară. Iar vina pentru aceasta o poartă, pe de o parte, „marele URSS” (ca să citez pe cei de la Phoenix), iar pe de altă parte, cei care au ajuns la conducerea statului după ’89 şi n-au fost capabili să redreseze lucrurile, ba chiar s-au folosit de putere în scopuri proprii, mai mult, dăunătoare pentru restul românilor, neavînd nici o tangenţă cu patriotismul. Aşadar, responsabili pentru mentalitatea tinerilor şi pentru bunul sau mai degrabă răul mers al lucrurilor sunt „cei sus-puşi”. Iar unul din cele mai elocvente exemple este modul în care este tratat învăţămîntul. Dacă ar fi dorit într-adevăr să facă ceva util, ar fi trebuit să investească în educaţie, căci aici stă viitorul societăţii. Ar fi putut urma exemplul Japoniei, în primul rînd, şi al ţărilor scandinave. Dar cui să-i pese de asta?
O dovadă clară pentru dispreţul faţă de ziua naţională o constituie modul în care s-a „sărbătorit” în acest an ziua de 1 decembrie. Se ştie deja că, la cererea, uimitoare, ce-i drept, şi nu se ştie cît de sinceră, a domnului Băsescu, preşedintele României, ca fiecare cetăţean să scoată „la lumină” tricolorul în această zi, puţini au fost cei care au procedat astfel. Iar dacă în Bucureşti s-au mai văzut cîteva steaguri, în alte oraşe, printre care şi Iaşi-ul, mai nimic. Să fie de vină sărăcia, sau poate înstrăinarea compatrioţilor noştri de originea lor? Cert este că, în special pentru majoritatea tinerilor, ziua de 1 decembrie a devenit doar un pretext pentru a nu merge la şcoală, facultate sau serviciu. În rest, multora le-ar fi teamă să facă un sondaj pentru a le afla părerea sinceră cu privire la această zi. De altfel, nu degeaba afirmă mulţi, cu ironie, despre România că „e o ţară frumoasă, dar păcat că-i locuită!”. Nu ne mai rămîne decît să sperăm că vor veni alţii din afară să ne trezească sentimentele patriotice sau, mai bine, că se vor ridica dintre noi aceia care să ne ajute să ne redescoperim pe noi înşine în originea onorabilă a neamului nostru.
