NDE

NDE… în cazul de faţă tradus prin moartea unei persoane apropiate… de o persoană apropiată.
Bizar… am vazut chiar şi cînd i-au coborît sicriul în mormînt, dar tot mi se pare ireal. Era atît de plin de viaţă ultima oară cînd l-am vazut… El încă este printre noi, sunt convinsă de asta.

Totuşi, cît de absurd poate fi să fii mort, fizic, să umbli pe unde umbli de obicei, dar nimeni să nu te vadă şi să nu te audă. Eventual să vezi lucruri pe care înainte nu le vedeai şi să te confrunţi cu situaţia în care vrei să apuci un obiect sau vrei să te aşezi pe ceva, dar nu poţi, treci prin respectivele obiecte. Trebuie să fie foarte straniu, sinistru chiar. Să vezi alte suflete recent despărţite de corpul fizic, care mai de care mai agitate sau mai calme. Să vezi lumina alergînd în jurul tău, să auzi totul altfel… straniu! Pur şi simplu să percepi altfel lumea. Cît ai rezista? Pur şi simplu n-ai de ales, trebuie să te adaptezi situaţiei.
Cît despre părerile de rău, sau de bine, ale celor care sunt încă aşa cum ai fost şi tu, în relaţie directă cu un corp fizic, nu prea mai contează. În zadar se strofoacă ei acum pentru ceea ce au greşit faţă de tine, dacă nu ţi-au spus ceea ce aveau de spus cînd erai încă “în viaţă”…

Încă un motiv pentru care viaţa trebuie trăită la maxim. Niciodată nu va putea fi “la fel ca înainte”. Chiar dacă ne doare lucrul acesta… chiar dacă ne agăţăm inutil de oameni şi locuri, chiar dacă nu vrem să ne despărţim de cineva sau de ceva, orice acţiune este ireversibilă… Şi chiar dacă se poate spune despre ceva că este reversibil, tot nu poate fi în totalitate ca înainte.

Doresc tăcerea… dar va sosi şi pentru mine clipa.