Eliade…

Anchetele Bunei Vestiri - “De ce cred în biruinţa Mişcãrii Legionare?” – Rãspunsul domnului Mircea Eliade

Dl. Mircea Eliade, membru al Societãţii scriitorilor români, a binevoit sã ne rãspundã urmãtoarele la ancheta ziarului nostru, “De ce cred în biruinta Miscãrii Legionare?”:

“Cred în destinul neamului românesc – de aceea cred în biruinţa Mişcãrii Legionare. Un neam care a dovedit uriaşe puteri de creaţie, în toate nivelurile realitãţii, nu poate naufragia la periferia istoriei, într-o democraţie balcanizatã şi într-o catastrofã civilã. Puţine neamuri europene au fost înzestrate de Dumnezeu cu atâtea virtuţi ca neamul românesc. Unitatea lingvisticã este aproape un miracol (limba românã este singura limbã romanicã fãrã dialecte). Românii au fost cei mai buni creatori de State din sud-estul Europei. Puterea de creaţie spiritualã a neamului nostru stã mãrturie în folclor, în arta popularã, în sensibilitatea religioasã. Un neam hãrãzit cu atãtea virtuţi – biologice, civile, spirituale – poate el pieri fãrã sã-şi fi împlinit marea sa misiune istoricã? Poate neamul românesc sã-şi sfârşeascã viaţa în cea mai tristã descompunere pe care-ar cunoaşte-o istoria, surpat de mizerie si sifilis, cotropit de evrei si sfârtecat de strãini, demoralizat, trãdat, vîndut pentru cîteva sute de milioane de lei? Oricît de mare ar fi vina pãrinţilor noştri, pedeapsa ar fi prea neînduplecatã. Nu pot crede cã neamul românesc a rezistat o mie de ani cu arma în mânã, ca sã piarã ca un laş, astãzi, îmbãtat de vorbe şi alcool, imbecilizat de mizerie şi paralizat de trãdare. Cine nu se îndoieşte de destinul neamului nostru, nu se poate îndoi de biruinţa Mişcãrii Legionare. Cred în aceastã biruinţã pentru cã, înainte de toate, cred în biruinţa duhului creştin. O mişcare izvorâtã şi alimentatã de spiritualitatea creştinã, o revoluţie spiritualã care luptã în primul rând împotriva pãcatului şi nevredniciei – nu este o mişcare politicã. Ea este o revoluţie creştinã. Cuvântul Mîntuitorului a fost înţeles şi trãit în felurite chipuri, de cãtre toate neamurile creştine, de-a lungul istoriei. Dar niciodatã un neam întreg n-a trãit o revoluţie creştinã cu toatã fiinţa sa; niciodatã cuvîntul Mântuitorului n-a fost înţeles ca o revoluţie a forţelor sufleteşti împotriva pãcatelor şi slãbiciunilor cãrnii; niciodatã un neam întreg nu şi-a ales ca ideal de viaţã cãlugãria şi ca mireasã moartea. Astãzi lumea întregã stã sub semnul revoluţiei. Dar în timp ce alte popoare trãiesc aceastã revoluţie în numele luptei de clasã şi al primatului economic (comunismul) sau al Statului (fascismul) sau al rasei (hitlerismul), Mişcarea Legionarã s-a nãscut sub semnul Arhanghelului Mihail şi va birui prin harul dumnezeiesc. De aceea, în timp ce toate revoluţiile contemporane sunt politice, revoluţia legionarã este spiritualã şi crestinã. În timp ce toate revoluţiile contemporane au ca scop cucerirea puterii de cãtre o clasã socialã sau de cãtre un om, revoluţia legionarã are drept ţintã supremã: mântuirea neamului, împãcarea neamului românesc cu Dumnezeu, cum a spus Cãpitanul. De aceea sensul Mişcãrii Legionare se deosebeşte de tot ceea ce s-a fãcut pânã astãzi în istorie, şi biruinţa legionarã va aduce dupã sine nu numai restaurarea virtuţilor neamului nostru, o Românie vrednicã, demnã şi puternicã – ci va crea un om nou, corespunzãtor unui nou tip de viaţã europeanã. Omul nou nu s-a nãscut niciodatã dintr-o mişcare politicã – ci întotdeauna dintr-o revoluţie spiritualã, dintr-o vastã prefacere lãuntricã. Aşa s- a nãscut omul nou al Creştinismului, al Renaşterii etc., dintr-un desãvârşit primat al spiritului împotriva temporalului, dintr-o biruinţã a duhului împotriva cãrnii. Omul nou se naşte printr-o adevãratã trãire şi fructificare a libertãţii. Cred în biruinţa Mişcãrii Legionare pentru cã cred în libertate, în puterea sufletului împotriva determinismului biologic şi economic. Cei care vin în Legiune vin pentru cã se simt liberi. Instinctele de conservare, laşitãţile care zac în sufletul fiecãruia, frica – toate acestea sunt înfrânte. Legionarul nu mai e robul determinismului şi al instinctelor biologice. El ştie cã “n-are nici un interes”, cã “n-are nimic de câştigat”, integrându- se în Legiune. Dimpotrivã, ştie cã va fi lovit în interesele lui, cã viata va fi mai grea, cã poate va intra în temniţe, sau poate va da piept chiar cu moartea. Toate “interesele” si instinctele acestea, care “determinã” viaţa fiecãrui om, sunt înfrânte prin marele gest de libertate al aderãrii la Mişcarea Legionarã. Se poate spune, fãrã urmã de paradox, cã singurii oameni care cunosc şi trãiesc libertatea sunt astãzi, în România, legionarii. Cei care nu cunosc Legiunea, ca şi cei care luptã împotriva ei, continuã sã vorbeascã despre “dictaturã” şi se mirã cã tinerii intelectuali aderã cu atâta spontaneitate la o mişcare în care “personalitatea” este strivitã şi libertatea suprimatã. Am avut prilejul sã mã ocup altãdatã de subita admiraţie a oamenilor noştri politici pentru “personalitate”, de teama lor cã în România nu se vor mai putea ridica “personalitãţile”. Îi întrebam atunci câte “personalitãţi” a creat regimul libertãţii lor. Unde sunt? Care sunt? Şi mai întrebam ce au fãcut politicienii nostri pentru oamenii cu adevãratã “personalitate”, care au iesit la luminã prin munca, geniul sau talentul lor, şi au fost osândiţi la o viaţã de mediocritate şi jertfã. Ce au fãcut politicienii noştri, din toate partidele, pentru un Lucian Blaga sau Aron Cotrus, un Camil Petrescu, un Perpessicius si altii? Ce-au fãcut politicienii pentru generaţia tânãrã de cãrturari, artişti, tehnicieni şi gânditori? Care este tânãrul cu “personalitate” pe care l-a descoperit vreun partid politic şi l-a pus la locul pe care-l meritã, i-a dat putinţa sã-şi fructifice inteligenţa sau talentul pentru binele obştesc? Eu ştiu cã au fost “descoperiţi” o sumã de afacerişti precoci, secretari “inteligenţi” şi lichele domestice, cu care s-au “întinerit” cadrele partidelor. Apologeţii aceştia de ultimã orã ai “personalitãţii” sunt tot atât de ridiculi pe cât sunt de ipocriţi. Le aminteam cu alt prilej cã în cele mai disciplinate şi mai severe ordine cãlugãresti catolice s-au putut înãlţa totuşi destule personalitãţi. Un Thomas din Aquino nu seamãnã cu un Francisc din Assisi, un Bonaventura cu un François de Salle. Personalitatea creşte şi rodeşte pretutindeni, şi cu cât e mai severã disciplina, cu atât “personalitatea” se defineste mai precis. Disciplina nu e totuna cu “dictatura”, cum lasã a se înţelege ponegritorii Legiunii. Disciplina creşte şi promoveazã personalitãţile – pentru cã orice act de ascultare poate fi un act de comandã asupra ta însuţi, asupra instinctelor sau anarhiei tale lãuntrrice. Actul de ascultare îţi dã ţie comanda asupra bestiei din tine, asupra vieţii biologice care încearcã sã te menţinã în evaziv, în comoditate, în cãldicel. Disciplina te întãreşte pe tine, îţi fãureşte personalitatea. De aceea cavalerii medievali şi feudali au fost atât de liberi şi de dârji; pentru cã juraserã credinţã (fides, trust, treve) unui şef… Cred în biruinţa Mişcãrii Legionare pentru cã cred în dragoste. Dragostea singurã preface bestia în om, înlocuind instinctele în libertate. Dilige et quod vis fac, spunea Fericitul Augustin: “iubeşte şi fã ce vrei!”. Cel care iubeşte cu adevãrat e liber. Dar dragostea transfigureazã pe om şi libertatea pe care şi-o dobândeşte insul iubind nu va stânjeni pe nimeni, nu va face sã sufere pe nimeni. Legionarii nu sunt numai camarazi, sunt fraţi. Şi este atât d
e puternic valul de dragoste, încât dacã n-ar fi decât el singur, şi tot ar trebui sã nãdãjduim în învierea neamului românesc, adicã în biruinţa Mişcãrii Legionare. Cred în destinul neamului nostru; cred în revoluţia creştinã a omului nou; cred în libertate, în personalitate şi în dragoste. De aceea cred în biruinţa Mişcãrii Legionare, într-o Românie mândrã şi puternicã, într-un stil nou de viaţã, care va transforma în valori spirituale de universalã circulaţie bogãţiile sufletului românesc… ”

Buna Vestire, An I, 1937, Decembrie 17, nr. 244, pp.1 – 2