Să luăm aminte…
23/10/2007
“Atunci nu te supăra! Căci cei mai nostimi dintre toţi sunt aceştia, care tot legiuiesc şi tot îndreaptă, aşa cum am văzut, închipuindu-şi mereu că au aflat marginea răului din relaţiile oamenilor şi din celelalte situaţii la care mă refeream, fără să ştie că, în fapt, ei decapitează o Hydră.”
“Doar lui Apollon din Delfi i-ar mai rămîne cele mai însemnate, primele şi cele mai frumoase dintre legiuiri.[...] Săvîrşirea celor sfinte, jertfele şi toate slujbele aduse zeilor, daimonilor şi eroilor. Apoi mormintele celor săvîrşiţi din viaţă şi cîte sunt necesare pentru ca cei de dincolo să fie determinaţi să se poarte blajin. Astfel de lucruri, noi, cei care durăm cetatea, nu le ştim şi dacă vom avea minte, nici nu ne vom folosi de altă călăuză decît de cea strămoşească. Căci zeul acesta, aşezat unde-i buricul pămîntului, e călăuză sfîntă tuturor oamenilor în atari legiuiri – el, călăuza din strămoşi!”
“În chip firesc, deci, cetatea ar fi durată înţeleaptă, în întregul ei, datorită clasei şi părţii ei celei mai mici şi a ştiinţei pe care aceasta o posedă – anume, datorită clasei fruntaşe şi diriguitoare. Aceasta este, natural, partea cea mai mică şi ei îi e hărăzit să posede acea ştiinţă, care, singură dintre toate celelalte, trebuie numită înţelepciune.”
“Dar pasiunile simple şi măsurate, care apar însoţite de raţiune şi de judecata dreptei opinii le vei zări la puţini oameni – anume la cei cu firea cea mai aleasă şi cel mai bine educaţi.”
“Şi în acest chip, deci, s-ar putea dovedi că dreptatea este să nu posezi şi să nu faci decît ceea ce e al tău şi îţi este propriu.[...] În situaţia cînd /în cetate/ există trei clase, a face mai multe lucruri deodată şi a schimba între ele condiţiile fiecărei clase reprezintă cea mai mare vătămare pentru cetate şi pe drept aşa ceva ar putea fi numit cea mai mare fărădelege.”
“Trebuie să ţinem minte atunci că fiecare dintre noi va fi om drept şi îşi va face lucrul ce-i revine, dacă părţile sufletului său şi-ar face, fiecare, treaba proprie.[...] Dar nu se cuvine ca partea raţională să conducă, ca una ce e înţeleaptă şi are putinţa previziunii în folosul întregului suflet? Iar partea pasională nu se cade să se supună ea părţii raţionale şi să-i fie aliată?[...] Dar oare, cum spuneam, îmbinarea dintre arta Muzelor şi gimnastică nu le va dărui acestor părţi voci acordate între ele, pe cea raţională, întinzînd-o şi hrănind-o cu vorbe alese şi cu învăţătură, pe cea pasională destinzînd-o, liniştind-o şi îmblînzind-o prin ritm şi armonie?[...] Iar aceste două părţi, astfel crescute, învăţate şi educate să-şi cunoască cu adevărat propria treabă, trebuie să conducă partea apetentă, care ocupă cea mai mare parte din sufletul fiecăruia şi care, prin firea sa, nu are niciodată îndeajuns. Această parte trebuie păzită ca nu cumva, umplîndu-se de plăcerile zise trupeşti, sporind şi întărindu-se, să nu-şi mai facă treaba proprie, ci să caute să înrobească şi să stăpînească celelalte părţi, fapt pentru care este lipsită, prin naştere, de îndreptăţire, şi să răstoarne întreaga viaţă a tuturor.”
“[...] ca fiecare om să aibă grijă ca părţile sufletului său să nu facă ceea ce nu le revine, nici ca aceste părţi să aibă mai multe ocupaţii luate una de la alta. Ci, stabilindu-şi bine omul treaba sa proprie, stăpîn pe sine, bine orînduit şi prieten sieşi, să-şi potrivească cele trei părţi ale sufletului între ele, precum ar fi cele trei canoane ale acordajului /unei lire/ – e vorba despre coarda superioară, cea medie şi cea inferioară (chiar dacă mai sunt şi altele intermediare); legîndu-le astfel pe toate laolaltă şi, în general, devenind unul din mai mulţi, cumpătat şi pus în armonie, tot aşa el să şi acţioneze. Iar dacă ar face ceva legat de dobîndirea unor bunuri, sau s-ar îngriji de corp, ori ar avea vreo îndeletnicire obştească sau o relaţie privată, în toate aceste situaţii, el [omul drept] socoteşte dreaptă şi frumoasă fapta care ar păstra şi produce această dispoziţie şi numeşte înţelepciune ştiinţa care comandă această faptă. Dar numeşte lucru nedrept fapta care ar nărui acea dispoziţie, iar neştiinţă – opinia ce i-ar porunci s-o facă.”
“A produce sănătatea înseamnă ca elementele trupului să se aşeze potrivit naturii şi ca, tot potrivit naturii, să domnească şi să se lase dominate? Iar a săvîrşi nedreptăţi nu înseamnă ca ele să domnească şi să se lase dominate împotriva naturii?[...] Virtutea, pe cît se pare, ar fi un fel de sănătate, frumuseţe şi bunăstare a sufletului, iar viciul – o boală, o urîciune şi o slăbiciune a acestuia.”
