Despre oameni…

“Primul criteriu după care îl cîntăresc eu pe un om este dacă are în sînge un simţămînt al distanţei, dacă vede pretutindeni rangul, gradaţia, ordinea între oameni, dacă poate să distingă: prin aceasta se vede ceea ce se cheamă un gentilhomme; în oricare alt caz aparţine, fără nici o putinţă de salvare, în categoria celor cu inima largă, o, i se acordă blajinul termen de canaille.”

“Eu nu suport această stirpe de oameni, cu care eşti întotdeauna în proastă companie, care nu are nici o sensibilitate pentru nuanţe – care nu are nici un spirit fin în picioare şi nici nu e în stare să meargă pe propriile picioare… “

“Felul meu de a fi vrea ca eu să fiu faţă de oricine blînd şi binevoitor – eu am un drept în privinţa aceasta, anume să nu fac nici un fel de deosebiri -; dar aceasta nu mă împiedică să-mi am ochii bine deschişi. Nu fac excepţii pentru nimeni, cel mai puţin pentru prietenii mei, – sper, pînă la urmă, că această umanitate faţă de ei nu le-a prilejuit nici un neajuns! Există cinci, şase lucruri din care eu totdeauna mi-am făcut un punct de onoare. – [...] Eu spun în faţă fiecăruia dintre prietenii mei că el nu a considerat niciodată că ar fi meritat osteneala să studieze vreuna, oricare din scrierile mele; ghicesc din cele mai mărunte indicii că ei nici măcar nu ştiu ce scrie acolo în ele.”

“religiile sunt o treabă a plebei, am nevoie, după ce m-am atins de oamenii religioşi, să mă spăl pe mîini”

“Morala creştină a fost pînă acum o adevărată Circe pentru toţi gînditorii, – ei au stat în sclavia ei.[...] Creştinul a fost pînă acum “fiinţa morală”, o curiozitate fără seamăn – şi, ca “fiinţă morală”, mai absurd, mai mincinos, mai orgolios, mai uşuratec, mai nociv sie însuşi decît s-ar fi putut închipui vreodată chiar şi cel mai mare dispreţuitor al omenirii. Morala creştină – cea mai rea formă a voinţei de minciună, adevărata Circe a omenirii: asta e cea pe care ea a pervertit-o. Nu eroarea ca eroare este cea care mă înspăimîntă în clipa de faţă, nu milenara lipsă de “bună voinţă”, în ce priveşte disciplina, demnitatea, curajul în cele spirituale, care se dezvăluie în victoria ei: – e lipsa de natural, este starea de fapt, desăvîrşit de înfricoşătoare, că însăşi contranatura a primit cele mai mari onoruri ca morală şi pluteşte asupra omenirii ca lege, ca imperativ categoric!… Să se ajungă la o asemenea înţelegere cu totul greşită, nu ca singură persoană, nu ca un singur popor, ci ca întreaga omenire!”

“Definiţia moralei: Morala – idiosincrazie a decadenţilor, care păstrează intenţia ascunsă de a se răzbuna pe viaţă – şi cu succes.”

Friedrich Nietzsche, Ecce Homo