Pământul

“Pământul este baza de existenţă a naţiei. Naţiunea stă, ca un pom, cu rădăcinile ei înfipte în pământul ţării, de unde îşi trage hrana şi viaţa. Nu există neam care să poată trăi fără pământ, după cum nu există pom care să trăiască atârnat în aer. O naţie care nu are pământul său nu poate trăi, decât dacă se aşează sau pe pământul unei alte naţii, sau pe trupul acesteia, sugându-i viaţa.”

“Toate popoarele din jurul nostru au venit de undeva şi s-au aşezat pe pământul pe care trăiesc. Istoria ne dă date precise despre venirea bulgarilor, turcilor, maghiarilor etc. Un singur neam n-a venit de nicăieri. Acela suntem noi. Ne-am născut din negura vremii pe acest pământ odată cu stejarii şi cu brazii. De el suntem legaţi nu numai prin pâinea şi existenţa care ne-o dă muncindu-l din greu, dar şi prin toate oasele strămoşilor care dorm în ţărâna lui. Toţi părinţii noştri sunt aici. Toate amintirile noastre, toată gloria noastră războinică, întreaga noastră istorie aici, în acest pământ stă îngropată.
Aici e Sarmisegetuza cu ţărâna regelui Decebal, cel nemuritor, pentru că cine ştie să moară ca Decebal, nu moare niciodată.
Aici odihnesc Muşatinii şi Basarabii, aici la Podul Înalt, la Războieni, la Suceava, la Baia, la Hotin, la Soroca, la Tighina, la Cetatea Albă, la Chilia, dorm românii căzuţi în lupte, boieri şi ţărani, mulţi ca frunza şi ca iarba.
La Posada, la Călugăreni, pe Olt, pe Jiu, pe Cerna, la Turda, în munţii nefericiţilor şi uitaţilor moţi din Vidra, până în Huedin şi până la Alba Iulia, locul de tortură al lui Horia şi fraţilor lui de arme, sunt numai urme de lupte şi morminte de viteji.
În Carpaţii toţi, din munţii olteneşti la Dragoslave şi la Predeal, de la Oituz la Vatra Dornei, pe vârfuri şi în fund de văi, pretutindeni a curs sângele românesc în valuri.
În miezuri de noapte, în ceasurile grele ale neamului, noi auzim glasul pământului românesc, care ne îndeamnă la lupte.”

Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari